Oamenii de ştiinţă au descoperit „pacientul zero” în ciuma care a provocat „Moartea Neagră”. Un bărbat de 20 de ani, prima victimă din istorie

Oamenii de ştiinţă au descoperit „pacientul zero” în ciuma care a provocat „Moartea Neagră”. Un bărbat de 20 de ani, prima victimă din istorie

Oamenii de ştiinţă au identificat o persoană care ar putea fi „pacientul zero” în ciuma care a provocat Moartea Neagră. Este vorba despre un bărbat care a murit acum mai bine de 5.000 de ani în Letonia, care a fost infectat cu cea mai veche tulpină cunoscută a bolii, anunţă BBC.

Ciuma a măturat Europa în anii 1.300, distrugând aproape jumătate din populaţie. Valurile ulterioare au continuat să lovească în mod regulat de-a lungul mai multor secole, provocând milioane de decese.

Este cea mai veche victimă a ciumei identificată până în prezent”, spune Ben Krause-Kyora, profesor la Universitatea din Kiel despre rămăşiţele vechi de 5.300 de ani.

Bărbatul a fost îngropat, împreună cu alţi trei, într-un loc de înmormântare neolitic din Letonia, lângă râul Salac, care se varsă în Marea Baltică. Cercetătorii au secvenţiat ADN-ul din oasele şi dinţii tuturor celor patru indivizi, le-au testat pentru detectarea bacteriilor şi a virusurilor şi au descoperit că unul dintre ei a fost infectat cu o tulpină veche de ciumă, cauzată de bacteria, Yersinia pestis .

„Cel mai probabil a fost muşcat de un rozător, a primit infecţia primară cu Yersinia pestis şi a murit câteva zile mai târziu din cauza şocului septic”, a declarat dr. Krause-Kyora.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt