O nouă groapă de gunoi la Vidra! Dezastrul ecologic din sudul Bucureştiului

O nouă groapă de gunoi la Vidra! Dezastrul ecologic din sudul Bucureştiului

Chiar lângă Capitală, locuitorii comunei Vidra trăiesc un coşmar care nu pare să se termine prea curând. Lângă actuala groapă de gunoi, care spun ei - le-a afectat enorm calitatea vieţii, se va mai construi una nouă. Ambele vor funcţiona în paralel, spre disperarea localnicilor care au casele la nici doi kilometri distanţă. Oamenii se plâng că nici nu mai pot ieşi cu copiii afară, pentru că mirosul este insuportabil.

Sunt 24 de ani de când aerul din comuna Vidra este irespirabil. Mirosul care vine de la groapa de gunoi este sufocant, iar oamenii se plâng că le-a afectat sănătatea. Aceşti oameni locuiesc de-o viaţă în comuna Vidra. Au sperat că groapa de gunoi actuală se va închide în curând, numai că autorităţile au alte planuri. Lângă actuala groapă vor construi alta nouă.

Autorităţile ar fi început deja procedura de expropriere, iar în 5 ani noua groapă de gunoi ar urma să devină funcţională. Primăria Sectorului 4 susţine că ceea ce se va construi va fi un centru de management al deşeurilor.

Deşi autorităţile promit că noul centru are ca scop îmbunătăţirea calităţii vieţii oamenilor, precum şi protecţia mediului înconjurător, locuitorii nu sunt convinşi. Şi medicii confirmă efectele nocive ale gropii de gunoi.

Groapa de gunoi de la Vidra împiedică localitatea să se dezvolte şi din punct de vedere economic. 3.000 de localnici au semnat deja o petiţie prin care cer oprirea construcţiei noi şi spun că vor organiza şi proteste. Şi locuitorii comunelor din sudul judeţului Ilfov, dar şi din sudul Capitalei, sunt afectaţi. Anul trecut, ei au făcut reclamaţii 450 de ori şi au fost aplicate amenzi în valoare de 340.000 de lei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt