Traversarea cu trenul a României de la est la vest este o adevărată aventură. Ruta Bucureşti-Arad a devenit un
coşmar în ultimele luni. Este şi cazul unei garnituri operate de un transportator privat. Condiţiile au fost la fel de mizere ca şi trenurile CFR. A întârziat 50 de minute, aerul condiţionat nu a funcţionat, iar pentru a ajunge la toaletă pasagerii şi-au luminat drumul cu lanternele telefoanelor. Oamenii sunt revoltaţi şi îşi vor banii înapoi.
În aceste condiţii greu de imaginat în lumea modernă au fost nevoiţi să călătorească pasagerii de pe ruta Arad-Bucureşti. Operatorul privat percepe un cost al biletului cu aproape 50 la sută mai mare decât CFR-ul. Condiţiile sunt însă la fel de precare.
Controlorul din tren le-a dat însă asigurări pasagerilor că, odată ajunşi la destinaţie, vor fi despăgubiţi pentru călătoria de coşmar pe care au îndurat-o.
La Arad însă oamenii au avut parte de o nouă surpiză neplăcută.
De altfel, căile ferate din România deţin un record nedorit greu de egalat. Cumulat, trenurile locale
au adunat doar în ultimii trei ani şi jumătate întârzieri de 8 milioane de minute, adică echivalentul a 15 ani.