O nuntă cu 140 de persoane în Tecuci a fost oprită de poliţişti, după ce aceştia au observat restaurantul unde avea loc petrecerea.
Potrivit IPJ Galaţi, joi seară, în jurul orei 17:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Tecuci s-au autosesizat cu privire la faptul că, la un restaurant din municipiul Tecuci, situat pe strada 1 Decembrie 1918, are loc o petrecere privată, cu ocazia căsătoriei dintre doi tineri, relatează news.ro.
„Sprijiniţi de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Tecuci şi poliţişti din cadrul Poliţiei Locale Tecuci, poliţiştii au descins la această locaţie, unde au fost identificate 140 persoane, care participau la eveniment. Petrecerea a fost întreruptă, toate persoanele depistate în interior au fost legitimate, după care au părăsit incinta restaurantului, fiind îndrumate să se deplaseze la domiciliu”, arată comunicatul de presă al IPJ Galaţi.