Nufărul termal, cultivat in vitro

Nufărul termal, cultivat in vitro

Un grup de profesori universitari orădeni a realizat un mic miracol. A readus la viaţă o plantă dispărută de pe teritoriul
României. Cu multă ştiinţă şi cu un buget de 1,3 milioane de euro, ei au redat naturii şi privitorilor nufărul termal, o plantă
care înflorea în zonă încă dinaintea ultimei ere glaciare.

Peştele Roşioara lui Racoviţă, melcul şi nufărul termal vieţuiau până nu demult doar în rezervaţia de la Băile 1 Mai.
Cercetările efectuate au demonstrat că prezenţa lor în habitatul din Bihor poate fi datată înaintea erei glaciare,
căreia i-au supravieţuit. Intervenţia omului în natură le-a fost însă fatală. Începând cu iarna anului 2011, izvorul care
alimenta lacul cu apă termală a început să sece. Cum nimeni nu a luat măsuri, luciul de apă a dispărut complet în
câţiva ani şi împreună cu el şi cele trei specii unice.

Pentru nufărul termal, salvarea a venit de la o echipă de cercetători reunită de Universitatea din Oradea. Specialiştii
au luat fructele de la mai multe plante, când lacul încă mai avea apă şi au făcut pe ele numeroase analize în laborator.

A urmat apoi o tentativă de aclimatizare a nufărului termal în bazinele din Băile Felix unde trăiesc alte specii de
nuferi. Iniţiativa a fost însă sortită eşecului.

În cele din urmă, printr-un proiect transfrontalier de aproximativ 1,3 milioane de euro, un lac peisagistic din
curtea universităţii a fost transformat în habitat artificial pentru nufărul termal care a început să se dezvolte aici şi
chiar să înflorească în această perioadă.

În contextul actual, tinerii biologi au şansa nesperată de a studia o plantă dispărută din habitatul natural, iar specialiştii
sunt optimişti şi spun că pe viitor nufărul termal ar putea să reapară în rezervaţia de la Băile 1 Mai. Pe măsură ce cresc,
frunzele nufărului termal se diferenţiează prin elementele zimţate de pe margini. În plus, florile acestui plante speciale
se deschid doar seara, după lăsarea întunericului şi rămân aşa până în zorii zilei.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt