Noua unitate de primiri urgenţe a spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienţi. O parte din cabluri nu au certificat de rezistenţă

Noua unitate de primiri urgenţe a spitalului Bagdasar Arseni nu poate primi încă pacienţi. O parte din cabluri nu au certificat de rezistenţă

Andi Nodiţ, Managerul Spitalului Bagdasar Arseni din Capitală a explicat pentru News.ro de ce este încă închisă noua secţie de primiri urgenţe vizitată de preşedintele Klaus Iohannis pe 27 mai anul acesta, de Ziua Internaţională a Medicinei de Urgenţă.

Deşi autorităţile au spus public atunci că noua unitate de primiri urgenţe se va deschide în perioada imediat următoare, aceasta are şi acum, la final de august, lacătul pus, în pofida faptului că este dotată la standarde moderne. Managerul unităţii sanitare spune că o parte din cablurile existente în construcţie, fabricate de o firmă din Polonia, nu au avut încă de la început certificat pentru rezistenţă la substanţe periculoase, ci numai pe cel de rezistenţă la foc. Firma din Polonia a trimis spre spital în urmă cu 3 zile actul care certifică rezistenţa la substanţe periculoase, act care a fost înaintat de spital către ISU, urmând ca specialiştii să se pronunţe dacă acesta este bun sau nu. Acest certificat este ultimul act care mai era necesar astfel încât spitalul să poată obţine autorizaţia ISU, precizează managerul Andi Nodiţ.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt