Noul model Dacia Duster va fi disponibil în România la un preţ de pornire de 18.800 euro. Modelul va putea fi comandat începând din prima săptămână a lunii martie, primele livrări către clienţi fiind prevăzute pentru sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului în curs.
”Primii 200 de clienţi vor putea rezerva noul Duster, în versiunea de echipare Extreme, începând chiar din data de 4 ianuarie. Lansat în 2010, reînnoit pentru prima oară în 2017, Duster s-a impus prin modul atipic de abordare a segmentului SUV. Încă din primul an de comercializare, Duster s-a aflat constant în fruntea clasamentului celor mai vândute modele SUV de pe piaţa din România, indiferent de segment. Noul Duster va putea fi comandat începând din prima săptămână a lunii martie, primele livrări către clienţi fiind prevăzute pentru sfârşitul celui de-al doilea trimestru al anului în curs”, anunţă Dacia.
Preţul noului Duster va începe de la 18.800 euro, cu TVA inclusă.
Noua gamă Duster este construită pe trei nivele de echipare: Essential, Expression şi un nivel superior, cu două variante distincte,
disponibile la acelaşi preţ. Duster Extreme este ideal pentru pasionaţii de activităţi în aer liber în căutare de un vehicul robust şi practic. Duster Journey este potrivit pentru clienţii care preferă eleganţa discretă, confortul şi tehnologia ingenioasă. Paleta de culori a fost extinsă odată cu apariţia nuanţei Sandstone Beige (finisaj metalic). Alte şase culori sunt, de asemenea, disponibile: Lichen Kaki, Cedar Green, Terracotta Brown, Schiste Grey, Pearl Black sau Artic White.
Noul Duster este primul vehicul echipat cu motorul pe benzină TCe 130, oferind clienţilor un prim nivel de electrificare, cu sistem mild hybrid de 48V. Motorizarea este disponibilă cu cutia de viteze manuală cu 6 trepte pentru versiunile 4X2 şi 4X4 şi combină un motor pe benzină de nouă generaţie, cu 3 cilindri, de 1,2 litri, turbo, cu un sistem mild hybrid de 48V. Astfel, motorizarea TCe 130 permite diminuarea consumului mediu şi a emisiilor de CO2 cu aproximativ 10%.
Adoptată de Dacia la începutul anului 2023 pe modelul Jogger, motorizarea HYBRID 140 este de acum disponibilă şi pe noul Duster, cu o cutie de viteze automată cuplată la o cutie de viteze fără ambreiaj. Noul Duster HYBRID 140 poate fi condus în modul electric până la 80% din timpul de rulare în oraş, reducând consumul de combustibil cu până la 40% în ciclu urban, comparativ cu un motor termic echivalent în ciclu urban, bazat pe obiceiurile de conducere similare.
În mod GPL, noul Duster ECO-G 100 emite în medie cu 10% mai puţin CO2 decât o motorizare pe benzină echivalentă.
”Începând chiar de azi, 4 ianuarie 2024, cei interesaţi să cumpere noua Dacia Duster pot rezerva online un vehicul în versiunea Extreme, complet echipat, de culoare Sandstone Beige, în oricare variantă de motorizare. Cele 200 de exemplare disponibile vor putea fi achiziţionate doar de persoane fizice, exclusiv online”, anunţă compania.
Cei interesaţi trebuie să achite o taxă de rezervare de 100 de euro.