Nicuşor Dan, despre propunerile pentru bugetul Capitalei: Este o secvenţă în Titanic, vaporul se scufundă şi orchestra cântă

Nicuşor Dan, despre propunerile pentru bugetul Capitalei: Este o secvenţă în Titanic, vaporul se scufundă şi orchestra cântă

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunţat joi concluziile primelor discuţii despre bugetul pentru anul 2021. Potrivit edilului, jumătate din bugetul de anul trecut a fost cheltuit pe subvenţia pentru transport şi pentru subvenţia pentru căldură. Primarul spune că propunerile făcute de directorii din primărie nu sunt realiste şi că bugetul va fi ajustat.

„Ştiţi că e o secvenţă şi în Titanic în care vaporul se scufundă şi orchestra cântă. Am avut această impresie de mai multe ori la discuţii. De exemplu, propunerea de a cheltui 20 de milioane de lei pentru noi statui din Bucureşti. Avem de asemenea administraţii care plătesc zeci de mii de euro pe chirii, timp în care AFI are spaţii care stau goale sau sunt închiriate pe nimica toată. Chestiunea fundamentală este ce vrem să facem cu oraşul astă. Bugetul trebuie să reflecte o direcţie de dezvoltare”, a declarat Nicuşor Dan.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt