Ne vaccinăm bunicii

Ne vaccinăm bunicii

Categoria de oameni pentru care virusul a avut cele mai devastatoare efecte, a inceput astăzi să fie în sfîrsit vaccinată. Vorbim despre cei in varstă, dar şi despre cei care au comorbidităţi, în rândul cărora s-au înregistrat cele mai multe decese. Medicii au mers să îi vaccineze pe cei din centrele rezidenţiale, unde în tot acest timp au fost şi cele mai multe focare.

Cinci centre rezidenţiale din Galaţi au primit doze din vaccinul anti-covid. Printre ele şi Căminul pentru vârstnici Sfântul Spiridon, acolo unde, de când a început pandemia, au decedat nu mai puţin de 22 de persoane. Căminul este în continuare în carantină.

Imunizarea celor din centrele rezindenţiale se face cu ajutorul unor echipe mobile.

62 din cei 89 de rezidenţi, de la Căminul pentru vârstnici Sfântul Spiridon, vor să se imunizeze, rămâne de văzut câţi vor avea şi accept medical.

Şi la Constanţa primii la care au ajuns echipele mobile ale DSP au fost bătrânii din centrele rezidenţiale si angajaţii acestora.

La căminul de bătrâni din oraşul Constanţa sunt 200 de rezidenţi şi mai mult de jumătate dintre ei au fost de acord să se imunizeze.

Experienţa vaccinării nu a fost traumatizantă, spun bunicii. Ci, rapidă şi fără dureri.

De când s-a declanşat pandemia, Căminul de Bătrâni din Constanţa a fost unul dintre principalele focare din judeţ. Din cei 200 de locatari, 150 s-au infectat . Tocmai de aceea s-au hotărât în număr mare să se vaccineze. Nu la fel, însă, este situaţia în cazul angajaţilor: doar 2o din 9o au vrut imunizare.

Începând de luni, toate persoanele de peste 65 de ani se vor putea vaccina la centrele din municipiu şi judet. Iar pentru vârstinicii care au probleme de deplasare, municipalitatea pune la dispozitie transportul gratuit printr-un serviciu de taxi, până la centrul de imunizare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt