Ministrul Familiei, Natalia Intotero, a condamnat violenţa şi actele de cruzime împotriva copiilor şi femeilor, arătând că asistăm în ultimele 24 de ore la câteva acte de cruzime ieşite din comun.
Ea a făcut un apel către toate autorităţile pentru a se implica în prevenirea unor astfel de cazuri şi către toţi psihologii şi anchetatorii specializaţi pentru audierea copiilor abuzaţi sexual să dea dovadă de umanitate. Ministrul arată că Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţa în octombrie 2023 că sunt în lucru 467 de dosare având ca obiect abuzul sexual contra minorilor.
”Condamn violenţa şi actele de cruzime împotriva copiilor şi femeilor. Asistăm în ultimele 24 de ore la câteva acte de cruzime ieşite din comun. La Bucureşti, un antrenor de înot a agresat sexual o fetiţă de 7 ani, la Călăraşi un alt profesor de matematică a agresat două fetiţe de 14 şi 17 ani cu care făcea meditaţii, la Ploieşti un tată a trei copii cu vârste sub 10 ani este acuzat că şi-a violat una dintre fete şi că îi agresa în mod constant pe ceilalţi doi copii şi pe mama acestora, iar lista poate continua”, spune ministrul Familiei într-o postare pe Facebook, citată de news.ro.
Natalia Intotero arată că ”proape în fiecare zi, un minor este violat sau agresat sexual”.
”Adulţii care ar trebui să-i crească, să-i educe şi să-i îndrume în viaţă, de fapt, le produc acestor copii răni de nevindecat. Abuzul sexual asupra copiilor reprezintă una dintre cele mai grave forme de violenţă şi reprezintă una dintre cele mai profunde şi dureroase răni. Aceste acte de violenţă nu doar că distrug inocenţa şi copilăria victimelor, dar lasă cicatrici adânci, atât fizice, cât şi emoţionale, care pot dura o viaţă întreagă”, atrage atenţia Intotero.
Ministrul Familiei face un apel către toate autorităţile pentru a se implica în prevenirea unor astfel de cazuri.
”Multe dintre aceste victime ajung să sufere în tăcere, temându-se de stigmatizare sau neîncredere din partea celor din jur. De asemenea, fac un apel şi către toţi psihologii şi anchetatorii specializaţi pentru audierea copiilor abuzaţi sexual să dea dovadă de umanitate. Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti anunţa în octombrie 2023 că sunt în lucru 467 de dosare având ca obiect abuzul sexual contra minorilor. Nu uitaţi Telefonului copilului - 119, la care pot suna persoanele care au cunoştinţă despre copii abuzaţi, exploataţi sau supuşi unei forme de violenţă, dar şi copiii aflaţi într-o situaţie vulnerabilă”, mai transmite ministrul Natalia Iintotero.