Alocaţiile vor intra de la 1 februarie mărite cu 20%, iar următoarea majorare depinde de decizia Parlamentului, a afirmat, miercuri seara, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, la postul public de televiziune.
„Alocaţiile vor intra de la 1 februarie, adică de săptămâna viitoare, majorate cu 20%. Pentru calendarul de majorare a alocaţiilor avem o lege în Parlament şi vom vedea în Parlament dacă se menţine şi a doua tranşă de 20%”, a spus Raluca Turcan.
Potrivit acesteia, următoarea majorare a alocaţiilor ar putea avea loc în iulie sau august, potrivit Agerpres.