Ministerul Transporturilor introduce Registrul unic al utilajelor şi echipamentelor

Ministerul Transporturilor introduce Registrul unic al utilajelor şi echipamentelor

Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii anunţă înfiinţarea Registrului unic al utilajelor şi echipamentelor, pentru a fi asigurată o cât mai mare transparenţă în cazul licitaţiilor privind realizarea de investiţii în infrastructură. ”În 2022, când avem alocate sume importante pentru realizarea de investiţii în infrastructură, vrem ca antreprenorii care câştigă contractele să înţeleagă că numai în condiţii de seriozitate şi încredere reciprocă lucrurile vor merge cum trebuie. De aceea, pentru a nu mai exista niciun fel de discuţii şi pentru o cât mai mare transparenţă, vom înfiinţa registrul unic al utilajelor ”, a declarat ministrul de resort, Sorin Grindeanu. Registrul unic va fi o bază de date electronică care cuprinde informaţiile necesare pentru identificarea utilajelor şi echipamentelor de care pot dispune operatorii economici care desfăşoară activităţi în domeniul proiectelor de infrastructură de interes naţional, în vederea participării la procedurile de achiziţii publice.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt