Ministerul Muncii prezintă cum poţi să-ţi calculezi singur câte puncte de pensie obţii după fiecare lună de muncă, calcul fiind valabil din septembrie 2024, când intră în vigoare Legea nr. 360/2023.
Potrivit instituţiei, ”câştigul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 6.789 de lei”. ”Poţi să-ţi calculezi singur câte puncte de pensie obţii după fiecare lună de muncă. Este destul de simplu! În noua lege a pensiilor (Legea nr. 360/2023, art. 85, alin. (7)) ”punctajul lunar se calculează prin raportarea venitului brut lunar realizat sau după caz a venitului lunar asigurat care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurări sociale, la câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul respectiv”, arată ministerul.
MInisterul Muncii dă şi un exemplu: ”Ai un câştig brut de 6.991 de lei (aproximativ 4.000 lei net)? Îl împarţi la câştigul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale (6.991 de lei împărţit la 6.789 de lei), rezultă 1,02978 puncte pe luna respectivă. Se utilizează cinci zecimale”. Potrivit ministerului, aceste puncte lunare se adună, se împart la 12 luni şi rezultă punctajul anual.
”Punctajele anuale acumulate se adună, iar suma se înmulţeşte cu Valoarea Punctului de Referinţă (VPR) care e de 81 de lei din 2024. Exemplu: Ai muncit 35 de ani şi ai avut venituri contributive exact cât este câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat? Înseamnă că ai acumulat 35 de puncte (35 puncte X 81 de lei).
Rezultă o pensie brută de 2.835 de lei. La numărul total de puncte se mai adaugă şi punctele de stabilitate pentru că sunt peste 25 de ani de muncă: 0,5 puncte pe an între 26 şi 30 de ani şi 0,75 puncte pe an între 31 şi 35 de ani. În exemplul nostru rezultă 6,25 puncte de stabilitate. Adică încă 506,25 lei la pensie. În total, o pensie de 3.342 lei. După impozitare, pensia cuvenită rezultată este de 3.208 lei”, mai arată ministerul.
”Tot acest calcul este valabil din septembrie 2024, când intră în vigoare Legea nr. 360/2023”, se mai arată în mesaj.