Ziua Unirii Principatele de anul acesta a fost marcată de incidente. Pornit să facă o baie de mulţime, primarul Iaşiului a fost împroşcat cu iaurt în plină figură. Iar la Focşani, şeful Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, a fost primit cu huiduieli. În întreaga ţară, acolo unde au fost sărbătoriţi cei 162 de ani de la Unire, manifestaţiile au stat sub semnul pandemiei.
Nemulţumit de pensia mică pe care o primeşte, unul dintre particiapanţii la Ziua Unirii l-a atacat pe primarul Iaşiului. Mihai Chirica a fost apostrofat şi stropit cu iaurt. Edilul a intrat într-un hotel să se spele şi apoi a revenit în piaţă unde câteva minute mai târziu a dat şi primele declaraţii.
Şi la Focşani oamenii au profitat de manifestaţiile oraganizate cu prilejul zilei Unirii pentru a-şi striga nemulţumirile. Ţinta lor a preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
De alttel, ceremoniile din întreaga ţară au fost total atipice anul acesta.
Alungată de regulile de distanţare fizică din această perioadă, Horă a Unirii a lipsit din peisaj. O mână de gălăţeni au găsit însă o soluţie inedită pentru a împăca tradiţia cu normele sanitare. Aşa că şi-au luat caiacele si…au încins o horă pe apă.
Dunărea a răsunat de cântec şi de urări de la mulţi ani.
Astăzi, s-au împlinit 162 de ani de la Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza. Evenimentul de pe 24 ianuarie 1859, cunoscut şi ca Mica Unire, a marcat alipirea Moldovei de Ţara Românească, în ceea ce urma să fie un prim pas în edificarea României Mari, înfăptuită în 1918.