Magazin cu haine ”gratis”

Magazin cu haine ”gratis”

Un proverb românesc spune că ,,Dar din dar se face rai". Acesta pare să fie conceptul unui magazin….mai altfel din Capitală, care aparţine Direcţiei de Asistenţă Socială. Aici, oricine poate dona hăinuţe, încălţăminte şi chiar şi jucării de care nu mai are nevoie. Articolele, potrivite pentru micuţi cu vârste între 0 şi 12 ani, sunt spălate şi aranjate frumos pe rafturi, iar cei care au nevoie vin şi le aleg cu mâinile lor. Este
vorba despre copii care provin din medii defavorizate, copii ai căror părinţi abia reusesc să le ofere o masă caldă.

Obiectele vestimentare sunt primite din donaţii şi se află întro stare foarte bună. De altfel, vizual, magazinul „Bebe de Bucureşti are hăinuţe”, aflat într-o clădire - monument istoric de pe Bulevardul Regina Elisabeta din Bucureşti, nu diferă cu mult de cele aflate în marile centrele comerciale.

Florin are 11 ani şi a venit la magazin împreună cu mama lui. Femeia spune că se descurcă greu cu cei patru copii şi este un mare ajutor că poate să îi îmbrace gratis.

De la începutul proiectului, peste cinci sute de micuţi din Bucureşti au primit hăinuţe.

Cei care vor să doneze, o pot face la orice sediu al Direcţiei Generală de Asistenţă Socială a Municipiului Bucureşti.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt