Maestrul viorilor cu goarnă

Maestrul viorilor cu goarnă

În urmă cu 12 ani, un bărbat din Bihor a fost împuşcat în picior. Rana a lăsat sechele. A rămas şi fără loc de muncă. A găsit însă puterea de a se reinventa. Rămas acasă, a început să confecţioneze şi să repare viori cu goarnă, instrumente muzicale specifice Bihorului. Între timp, comenzile au devenit tot mai numeroase. Aşa că viorile sale au ajuns până în China şi în America.

Bihoreanul Marius Mihuţ a cântat la nunţi şi la petreceri încă de la vârsta de 16 ani. Îi înveselea pe meseni cu acordeonul dar şi cu vioara cu goarnă. Lucra ca tăbăcar, iar în timpul liber participa la diferite evenimente pentru a-şi spori câştigurile. Un eveniment petrecut în urmă cu mai bine de un deceniu, i-a dat însă viaţa peste cap. În urma unui accident a fost împuşcat grav în picior. Cum nu mai putea să meargă la serviciu şi nici la nunţi, bărbatul s-a apucat să repare şi să confecţioneze viori cu goarnă.

Acum, munca lui începe dimineaţa devreme şi se încheie după ce soarele apune. Foloseşte scânduri de paltin, cele mai bune pentru a crea un astfel de instrument.

Vioara este apoi lăcuită. Urmează decorerea instrumentului şi montarea goarnei, cel mai scump dintre componentele folosite de meşter.

Anul trecut, Marius Mihuţ a primit titlul de Tezaur Uman Viu. Artistul a creat în atelierul din spatele casei sute de viori care au ajuns în toate colţurile lumii. Preţul acestora începe de la 200-300 de euro şi poate ajunge până la câteva mii.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt