Timpul de aşteptare este de aproximativ 2 ore în punctele de trecere a frontierei dintre Austria şi Ungaria din cauza verificărilor la intrarea/ieşirea de pe teritoriul austriac, anunţă MAE, care precizează că misiunile diplomatice române din cele două ţări sunt pregătite să acorde asistenţă, scrie news.ro.
"Reprezentanţii Ambasadei României la Viena au efectuat demersuri pe lângă autorităţile Poliţiei de frontieră austriece pentru a obţine informaţii suplimentare cu privire la situaţia de la punctele de trecere a frontierei. Potrivit datelor comunicate de autorităţile austriece, timpul de aşteptare este de aproximativ 2 ore, fiind generat de procedurile de verificare efectuate la intrarea/ieşirea de pe teritoriul Republicii Austria", a transmis ministerul.
MAE precizează că cele două misiuni diplomatice sunt pregătite să asigure asistenţă consulară cetăţenilor români care vor solicita sprijin, inclusiv prin furnizarea de informaţii cu privire la situaţia din punctele de trecere a frontierei dintre cele două state.