Circulaţia este restricţionată luni pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa pentru efectuarea unor lucrări de reparaţii la partea carosabilă şi pentru montarea unor panouri antiorbire.
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că luni, în intervalul orar 9,00 - 16,00, au loc lucrări de reparaţii pe autostrada A2 Bucureşti - Constanţa, astfel:
* între km 109 - 110, localitatea Dragalina, judeţul Călăraşi, pe sensul către Constanţa, este restricţionată a doua bandă pentru a permite montarea unor panouri antiorbire;
* la km 146+100 de metri, 147+700 de metri şi 149+900 de metri, pe raza localităţii Feteşti, judeţul Ialomiţa, pe sensul către Bucureşti, este restricţionată a doua bandă pentru efectuarea de lucrări la partea carosabilă.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să respecte semnificaţia semnalizării instituite temporar, circulând cu viteza adaptată condiţiilor de trafic şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie.
AGERPRES.RO