Toţi angajaţii din România ar putea avea o zi liberă de ziua lor! O arată un proiect de lege al actualei puteri, care vrea să îi motiveze astfel pe angajaţi. Iniţiativa este bine primită de români; cine nu s-ar bucura să fie liber de ziua lui de naştere? Se pare că vine o veste bună şi pentru bunici: ar putea primi bani ca să aibă grijă de nepoţi. Şi nu de la copii, ci de la stat.
Fără bomboane, pizza şi prăjituri la birou de ziua de naştere. Trist pentru colegi, economie pentru sărbătorit. Care îşi va putea cheltui banii puşi de-o parte pentru aniversare cu prietenii sau acasă. Vorbim despre un proiect de lege iniţiat de mai mulţi senatori şi deputaţi, care prevede ca toţi angajaţii din România să primească o zi liberă plătită de ziua lor.
Legea nu doar că i-ar face mai fericiţi pe angajaţi, ci ar ajuta şi turismul din România. Sărbătoriţii ar putea să pleca în scurte vacanţe, mai ales dacă ziua de naştere se leagă de weekend. Analiştii spun însă că propunerea nu are un studiu de impact şi este doar una de imagine pentru actuala putere.
Angajaţii din România au în 2023 15 zile libere legale libere, pe lângă cele concediu de odihnă. De altfel, ţara noastră e la mijlocul clasamentului mondial din acest punct de vedere: sunt minimum 35 de zile libere pe an pentru fiecare angajat. Polonia, pe de altă parte, are 33 de zile libere, iar Germania - 29.
Proiectul de lege a trecut tacit de Senat, iar acum se află în dezbatere la Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor, cameră decizională.