La 60 de ani de la înfiinţare, Azomureş permite publicului să viziteze platforma de producţie

La 60 de ani de la înfiinţare, Azomureş permite publicului să viziteze platforma de producţie
Profimedia

La aniversarea a 60 de ani de la deschiderea combinatului Azomureş la Târgu Mureş, compania a anunţat, luni, că va permite publicului interesat accesul pe platforma de producţie, în cadrul Zilei Porţilor Deschise.

"Deşi traversăm o perioadă dificilă din punct de vedere economic, generată de o piaţă a gazelor naturale (principala materie primă pentru producerea fertilizanţilor) care înregistrează preţuri foarte ridicate, nu puteam trece prea uşor peste aniversarea a 60 de ani de existenţă. În ultimii ani am reuşit să arătăm prin intermediul fotografiilor, materialelor video ce se întâmplă la Azomureş, iar acum mai facem un pas şi îi invităm pe târgumureşeni să ne viziteze. Suntem transparenţi şi corecţi în relaţia pe care o avem cu comunitatea, iar Ziua Porţilor Deschise este un eveniment care se înscrie perfect în politica noastră de apropiere a comunităţii", a arătat directorul general al companiei, Harri Kiiski, într-un comunicat de presă.

Conducerea Azomureş a precizat că vizitatorii sunt aşteptaţi sâmbătă, 18 iunie, între orele 10.00 - 15.00, la cinematograful Cinema City, pentru o scurtă prezentare a activităţii şi o sesiune de întrebări şi răspunsuri.

"Accesul vizitatorilor pe platformă se va realiza cu un mijloc de transport în comun, care va pleca din parcarea Promenada Mall. Accesul este permis vizitatorilor cu vârsta de peste 7 ani", a subliniat Azomureş.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt

COMPANIA utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.

Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Puteți merge chiar acum și să vă exprimați acordul individual la nivel de cookie: