Jandarmul care a înotat 12 ore pentru a ajuta un coleg spune că misiunea a fost îndeplinită

Jandarmul care a înotat 12 ore pentru a ajuta un coleg spune că misiunea a fost îndeplinită

Jandarmul Sorin Andrici, care a înotat, sâmbătă, în Bazinul didactic din municipiu, 12 ore pentru a ajuta un coleg care are nevoie de bani pentru a depăşi problemele de sănătate, a afirmat, la finalul cursei, ca "misiunea sa a fost îndeplinită".

n cele 12 ore, Andrici a înotat 22,1 kilometri, iar de-a lungul cursei de caritate a fost ajutat de sportivi legitimaţi la diferite cluburi de înot din municipiu, dar şi de antrenorul Mihai Ivanov.

"Începutul a fost uşor, nici nu voiam să mă opresc la fiecare oră, dar noroc cu antrenorul. Prima oară am luat pauze de 2-3 minute, apoi au ajuns la 10 minute, iar în a patra oră nu am mai putut ridica braţul, dar mi-am revenit după masajul făcut de Stelian Andreescu. În rest, totul a fost mental", a declarat, pentru AGERPRES, Sorin Andrici.

Andrici le-a mulţumit celor care au fost lângă el şi a amintit ca înotat pentru a atrage atenţia asupra cazului colegului său, Vasile Aftene, care are nevoie de sprijin pentru tratamentul bolii de care suferă.

"Pot spune că misiunea a fost îndeplinită. Am înotat 12 ore. Vreau să sensibilizez oamenii, să simtă că efortul nostru, al jandarmilor, este îndreptat spre colegul nostru Vasile Aftene, că suntem aproape de el, îl iubim şi-i transmitem din puterea noastră", a mai spus Andrici.

La rândul lui, antrenorul Mihai Ivanov l-a felicitat pe sportiv şi a primit provocarea adresată de Sorin Andrici de a alerga la un maraton în toamna acestui an.

"Primesc provocarea, cu atât mai mult cu cât nu este peste trei luni, aşa cum s-a întâmplat în cazul tău", a declarat Mihai Ivanov.

Andrici a terminat cursa alături de Raluca Macavei, care a apreciat ideea cursei de 12 ore.

"Cursa nu a fost foarte grea, dar nu zic că a fost uşoară. Mi se pare magnifică ideea. Alţii nu ar face aşa ceva şi cred că gestul lui Sorin Andrici este minunat", a afirmat Raluca Macavei, după ce a înotat două ore alături de Sorin Andrici.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despre12 orecoleginotjandarmmisiune
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt