Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a transmis joi noaptea, la finalul Te Deumului oficiat la Catedrala Arhiepiscopală, că mulţumeşte autorităţilor care l-au făcut să intuiască faptul că se pot ruga credincioşii şi la miezul nopţii. Organizând slujba după ora 23:00, el a încălcat restricţiile impuse de carantina instituităîn municipiul Constanţa, faptul că după ora 23 există şi interdicţie de circulaţie, precum şi recomandările Patriarhiei.. El a mai afirmat că bisericile nu trebuie să se închidă orice boală ar veni şi că el ar fi trebuit să se îmbolnească primul având în vedere câţi oameni s-au aflat în biserică. La Te Deum în Catedrală au fost prezenţi zeci de credincioşi, cei mai mulţi purtând mască de protecţie, dar fără a respecta şi distanţarea socială.
Înalt Prea Sfinţitul Teodosie a oficiat joi seara, începând cu ora 23.15, slujba de Te Deum pentru mulţumire şi pentru binecuvântare a Noului An calendaristic la Catedrala Arhiepiscopală din Constanţa. La ceremonie au fost prezente câteva zeci de persoane. Cele mai multe dintre acestea purtau mască, dar nu au respectat întotdeauna distanţarea fizică. La un moment dat, câţiva credincioşi s-au apropiat de Arhiepiscopul Tomisului, care i-a binecuvântat.