În urma anunţului că banii pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă la culturile de primăvară nu au fost incluşi în proiectul de buget pentru anul 2021, reacţiile din partea fermierilor nu au întârziat să apară. Mulţi dintre aceştia, care se află în situaţii foarte dificile după pierderile suferite, se întreabă de ce nu se respectă promisiunile făcute în repetate rânduri de reprezentanţii Guvernului.
În acest sens, Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare a lansat o scrisoare-protest, adresată atât premierului Florin Cîţu, cât şi ministrului agriculturii Adrian Oros, prin care le cer acestora să revină asupra deciziei şi să îi despăgubească pe fermieri.
”Stimate domnule Premier, Stimate domnule Ministru al Agriculturii, vă rugăm, în ultimul ceas, să vă respectaţi promisiunile făcute Alianţei, exprimate în întâlnirile cu fermierii şi în mass-media. Nu vă jucaţi cu destinele sectorului agroalimentar şi prevedeţi în Bugetul MADR 2021 suma de 1.000.000 mii lei pentru acordarea despăgubirilor cuvenite producătorilor agricoli aferente culturilor de primăvară 2020 calamitate de secetă!”, le-au transmis oficialilor reprezentanţii fermierilor.