Inspectoratul General pentru Imigrări: De la 1 ianuarie nu mai sunt necesare copii ale unor documente

Inspectoratul General pentru Imigrări: De la 1 ianuarie nu mai sunt necesare copii ale unor documente

Inspectoratul General pentru Imigrări informează, marţi, că au fost simplificate procedurile de lucru privind eliberarea documentelor emise cetăţenilor străini şi europeni, astfel că, începând cu 1 ianuarie 2022, la solicitarea acordării sau prelungirii dreptului de şedere sau de rezidenţă, sau emiterea avizului de angajare nu mai sunt necesare copii ale unor documente.

"Începând cu data de 1 ianuarie 2022, structurile teritoriale ale Inspectoratului General pentru Imigrări nu vor mai solicita, la depunerea documentelor privind reglementarea dreptului de şedere sau de rezidenţă, după caz, copii ale următoarelor documente: actul de identitate al cetăţeanului român/ străin eliberat de autorităţile române, scrisoare de acceptare la studii, actul constitutiv al instituţiei de formare profesională şi actul constitutiv al organizaţiei. De asemenea, nu vor mai fi necesare copii ale certificatului de înmatriculare al societăţii comerciale, actelor constitutive ale societăţii comerciale, hotărârii judecătoreşti de înfiinţare, certificatului cu înscrierile de menţiuni efectuate la O.N.R.C (dacă este cazul), autorizaţiei de funcţionare şi avizului tehnic de specialitate", se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Totodată, atât cetăţenii UE/SEE/Confederaţiei Elveţiene, cât şi cetăţenii terţi nu mai sunt obligaţi să depună copie a certificatului de căsătorie şi a certificatului de naştere al copilului, cetăţean român/străin, eliberate de autorităţile române.

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt