Îngrijirea paliativă în România, un lux

Îngrijirea paliativă în România, un lux

În România, să îţi trăieşti decent ultimele clipe ale vieţii dacă suferi de o boală în stadiu terminal, este imposibil! Aproape 200.000 romani au nevoie în fiecare an de ingrijire paliativă. Cei mai mullti dintre ei nu au acces la ea, mai ales dacă locuiesc în cele 17 judete din ţară care nu au niciun fel de serviciu de ingrijire pentru acesti bolnavi. Un raport de evaluare transmis Bancii Mondiale subliniaza ca Romania
are prea putini medici pregătiti pentru asta, prea putine centre şi doar 30% din necesarul de paturi pentru aceşti bolnavi.

România are un deficit considerabil de servicii şi personal specializat în boli paliative. Cei care ajung în faze terminale ale unor boli au nevoie de aceste îngrijiri medicale pentru a trăi demn ultimele clipe de viaţă.

172.000 de pacienţi au nevoie anual de îngrijire paliativă în România. În 17 judeţe nu există nici măcar un pat de spital pentru aceşti pacienţi, nici în sistemul public, nici în sistemul privat, conform unei evaluări realizate de un ONG, Hospice Casa Speranţei, pentru Banca Mondială.

Judeţele cu cea mai ridicată nevoie de îngrijire paliativă sunt Prahova, Dolj, dar şi Capitala. Peste 6.000 de persoane se luptă, în fiecare an, pentru cele 1.779 de paturi de îngrijire paliativă disponibile la nivel naţional. Există doar 13 echipe specializate care oferă îngrijire paliativă completă. În Bucureşti, doar una singură se deplasează la domiciliul bolnavului, o modalitate mai putie traumatizantă de a trai ultimele zile.

Specialiştii care au realizat raportul au ajuns la concluzia că România are un deficit de 2.900 de paturi de îngrijire, 325 de ambulatorii şi 490 de echipe de îngrijiri paliative la domiciliu. La acestea se adaugă
peste o mie de medici şi 4.000 de asistenţi. Raportul transmis Băncii Mondiale arată că paliaţia este
"Cenuşăreasa" sistemului de sănătate. Nevoia de schimbare este cu atât mai mare, cu cât foarte mulţi oameni se află în suferinţă.

Afla mai multe despreingrijireluxpaliativtop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt