Gunoaiele au ajuns pe mâna ministrului

Gunoaiele au ajuns pe mâna ministrului

Epopeea miilor de tone de gunoi sosite din Germania în Portul Constanţa este departe de-a se încheia. Garda de
Coastă şi inspectorii de mediu au pierdut şirul containerelor deschise din care curg deşeuri. Procurorii trag semnale de alarmă, iar Ministrul Mediulului promite sprijin în Parlament pentru o legislaţie mai dură.

Marfa ambalată în saci, conţine aparatură electronică, amestecată cu tot felul de materiale neferoase şi alte deşeuri, posibil periculoase. Cum ar fi bateriile uzate , care conţin mari cantităţi de metale toxice: plumb, nichel, cadmiu şi zinc. Iar dintre plastice, PVC e cel mai toxic pentru mediul înconjurător.

Până acum, România a importat gunoaie din Portugalia, Marea Britanie, Germania şi Canada. Deşeurile sunt trimise la noi pentru că aici procesarea unei tone de gunoi costă mult mai puţin decât în alte state. România distruge gunoiul pentru doar 17 euro, în timp ce în Uniunea Europeană acest proces poate costa chiar şi 5oo de euro.

Autorităţile speră însă că lucrurile vor urma să se schimbe, iar importul deşeurilor din Europa se va opri.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt