Gest de toată lauda al unei femei care a găsit un portofel plin cu bani

Gest de toată lauda al unei femei care a găsit un portofel plin cu bani

O femeie din Tecuci a găsit sâmbătă seară un portofel plin cu bani la iarmarocul organizat în oraş şi l-a predat jandarmilor care asigurau ordinea publică la târg. În portofel erau 1.000 de lei şi 1.000 de euro.

"Bună seara! Am găsit acest portofel şi poate găsiţi dumneavoastră proprietarul." Aşa a început dialogul cu jandarmii o tecuceancă, aseară, la "Iarmaroc Moldovenesc", după ce a găsit un portofel în care erau 1.000 de euro si 1.000 de lei. ”Neavând multe indicii despre proprietar, decât o fotografie, un desen al unui copil şi o cartelă telefonică de Italia, jandarmii au reuşit într-un final să găsească posesorul, o tânără în vârstă de 24 ani, din judeţul Vrancea”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Galaţi.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt