Vechea platformă industrială Nitramonia, din Făgăraş, s-a transformat într-un depozit ilegal de gunoi. Ar fi acolo aproape 100 de tone de deşeuri, spun reprezentanţii Gărzii de Mediu. Autorităţile locale au găsit rapid o scuză: controlul a fost făcut în weekend, atunci când angajaţii din salubritate nu lucrează.
Deşeuri menajere amestecate, aruncate pe jos, în ploaie. Aşa arăta în weekend vechea platformă a Nitramonia Făgăraş, cândva o companie importantă din industria chimică a ţării.
Astea sunt plouate şi stau de săptămâni bune după cum arată, au constatat inspectorii de mediu.
Mircea Paraschiv, comisar şef la Comisariatul Judeţean al Gărzii Naţionale de Mediu Braşov: Au fost depozitate peste 80 de tone de deşeuri care se aflau în curtea agentului economic în vederea sortării.
Practic, acolo era conţinutul a opt containere cu un volum de 33 mc fiecare. Potrivit autorităţilor, această cantitate s-a strâns în numai două zile. Primarul susţine însă că acele deşeuri nu erau periculoase pentru mediu sau populaţie.