La doar 40 de kilometri de Focşani, în apropiere de Panciu, semnele celui de-al Doilea Război Mondial nu au fost şterse de timp. Nu mai puţin de 150 de cazemate şi forturi se află în grădinile şi pe terenurile agricole ale localnicilor, acestea fiind unele dintre cele mai impresionante realizări inginereşti cu specific militar.
Din cele 1600 de buncăre şi cazemate, amplasate pe linia de fortificaţii ce se întinde pe o lungime de 160 de kilometri, peste 50 se găsesc pe teritoriul comunei Vânători, în satul Jorăşti, . Deşi au trecut 75 de ani de la terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, multe cazemate sunt şi astăzi în stare bună. După 1990, zeci de cazemate au fost retrocedate localnicilor, multe dintre ele fiind chiar în ograda, în care îşi duc traiul.
Expertii militari străini au apreciat linia de apărare ca fiind una dintre cele mai puternice din Europa.
După război, prin Tratatul de Pace de la Paris din 10 februarie 1947, una din clauzele militare impuse României a
fost distrugerea sistemului de fortificaţii, pusă în aplicare în 1951. Nu au fost însă dinamitate toate. Acoperite de ierburi înalte de 2 metri, aflate în lanuri de porumb sau în vii, stau de veghe şi azi, peste 150 de cazemate si cuiburi de mitraliera, care aveau rolul să apere ţara de duşmani. Localnicii isi amintesc că în copilărie cazematele le erau loc de joacă