Finanţare europeană de 14 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente de protecţie pentru Spitalul Judeţean

Finanţare europeană de 14 milioane de lei pentru achiziţia de echipamente de protecţie pentru Spitalul Judeţean

Consiliul Judeţean (CJ) Arad a obţinut o nouă finanţare europeană pentru achiziţia de echipamente pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) în contextul pandemiei de COVID-19, în sumă de aproape 14 milioane de lei, bani din care vor fi cumpărate materiale pentru protecţia angajaţilor.

CJ Arad precizează, într-un comunicat de presă, că semnarea contractului de finanţare cu reprezentaţi ai Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene a avut loc miercuri dimineaţă, iar în următoarea perioadă se va organiza licitaţia pentru achiziţia echipamentelor.

Conform sursei citate, este al treilea contract de finanţare pentru achiziţionarea de echipamente medicale şi echipamente de protecţie pentru SCJU Arad, în contextul pandemiei COVID-19.

"Incluzând şi acest contract, Consiliul Judeţean Arad a adus pentru Spitalul Judeţean suma de 10 milioane de euro în ultimele cinci luni, pentru decontarea cheltuielilor realizate în pandemie şi cumpărarea de echipamente, materiale de protecţie şi aparatură folosită în perioada pandemiei. Sumele provin din fonduri europene, respectiv Programul Operaţional de Infrastructură Mare", se arată în comunicat.

Finanţarea obţinută acum este de 13.974.051 lei, bani din care vor fi cu cumpărate, între altele, peste un milion de măşti de protecţie, două milioane de mănuşi de protecţie, 300.000 de halate pentru cadre medicale şi vizitatori, un milion de botoşei de unică folosinţă, un milion de capeline/bonete de unică folosinţă, 50.000 de combinezoane de protecţie, 5.000 de costume cu filtru şi 15.000 de perechi de ochelari de protecţie. 

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt