Fără loc de veci, peste noapte

Fără loc de veci, peste noapte

Să ştii că ai un loc de veci unde îţi sunt înmormântate rudele şi să te trezeşti peste noapte că locul pur şi simplu nu mai
există! Este o situaţie incredibilă prin care trece o femeie din Bucureşti. La mijloc este, se pare, o neînţelegere legată de
taxele care trebuie plătite pentru acest loc. Administraţia cimitirului Bellu se apăra şi spune că femeia a fost notificată de deshumare, însă… printr-un anunţ la mica publicitate. Femeia este revoltată şi vrea să meargă în instanţă.

În a doua zi de Paşte, doamna Maria a mers la mormântul mamei sale, aşa cum obişnuia să facă de mai bine de 50 de
ani. Însă, de această dată, a avut parte de un şoc.

Crucea din marmură, gardul, dar şi osemintele rudelor îngropate acolo au dispărut. Disperată femeia a sunat la
poliţie.

Femeia spune că de vină pentru tot ce s-a întâmplat este moştenitoarea locului de veci. Aceasta spune că mormântul a
fost luat de către tatăl ei, în anii 60', printr-un act de donaţie de la vechiul proprietar. În 2019, spune femeia, a reuşit să
vorbească la telefon cu actualul proprietar, însă nu a avut cu cine să se înţeleagă.

Cei de la Administraţia cimitirului se apără şi spun că moştenitorul a hotărât să facă deshumare, dar că fiica
defunctei nu avea acte pentru acel loc de veci.

Aceştia spun că au notificat-o pe femeie să vină la cimitir pentru a muta osemintele rudelor ei, însă .. într-un anunţ din
ziar. Reprezentanţii cimitirului spun că femeia a fost anunţată şi de locul în care se află acum osemintele.

Acum, femeia vrea să se facă dreptate şi cere daune morale.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt