Expoziţie de pălării din perioada interbelică, la Oradea

Expoziţie  de pălării din perioada interbelică, la Oradea

Toţi cei care ajung în centrul oraşului Oradea…au şansa să afle zilele acestea cum trăiau românii în perioada interbelică.
Nu prin lecţii de istorie ci prin intermediul unei colecţii de pălării. Accesoriile cândva nelipsite din şifonier, vorbesc
despre stilul vestimentar, starea socială şi eleganţa compatrioţilor care au trăit în acele vremuri. Nu lipsesc nici celebreţe căiţe, folosite de comunitatea de saşi din zona Sibiului.

Casa Darvas La Roche, cea mai importantă clădire artnoveau din Oradea, găzduieşte în aceste zile o colecţie impresionantă de peste 130 de pălării pe care românii le purtau în perioada interbelică, în special în Transilvania. Acestea vorbesc despre eleganţa din acele timpuri, despre starea socială a celor care le purtau şi despre asemănarea din punct de vedere vestimentar pe care localnicii oraşelor din Ardeal o aveau cu cei ce trăiau în marile capitale europene precum Paris sau Viena.

Pălăriile femeieşti şi bărbăteşti fac parte din zestrea Muzeului de Etnografie Braşov dar şi din cinci colecţii private, adunate
de-a lungul vremii. Cei care au trecut pragul Casei Darvas au putut încerca accesoriile special create pentru acest eveniment.

Expoziţia va putea fi vizitată la Oradea până la finalul lunii iunie.

Afla mai multe despreexpozitieoradeapalariitop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt