Elevii vor putea recupera materia din primul semestru

Elevii vor putea recupera materia din primul semestru

Peste 200 de mii de elevi nu au avut acces la internet sau la echipamente pentru a putea face şcoala online. Este statistica îngrijorătoare a ministerului Educaţiei, care vrea cât mai rapid ca elevii să revină în sălile de clasă. Copii vor putea să recupereze lecţiile pierdute, iar profesorii vor fi remuneraţi pentru activitatea suplimentară. Din păcate însă, autorităţile spun că, din cauza pandemiei, rata abandonului
şcolar ar putea să explodeze anul acesta.

Primul semestru a fost un coşmar pentru profesori şi elevi. Mulţi nu au avut acces la internet, iar mediile multor şcolari riscă să rămână în aer, fără a putea fi încheiate.

România este deja campioană europeană la abandonul şcolar. Iar pandemia nu face decât să acutizeze problemele sistemului de educaţie de la noi din ţară. Deocamdată, fiecare şcoală va trebui să raporteze Ministerului numărul elevilor care sunt pericol să-şi abandoneze studiile.

În acest context, ministrul Educţiei nu exclude posibilitatea ca elevii să fie chemaţi la şcoală şi sâmbăta. Pentru munca prestată sumplimentar, profesorii vor fi plătiţi din fonduri europene.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt