Elevii vor reveni în bănci pe 8 februarie! Anunţul mult aşteptat a fost făcut aseară de preşedinte, care a explicat şi cele trei scenarii, ce vor fi luate în calcul odată cu debutul celui de-al doilea semestru.
Cele trei scenarii explicate de preşedinte, aduc odată cu ele şi dispariţia învăţământului hibrid, unde orele se desfăşurau şi online, şi fizic. Planul pentru redeschidera şcolilor va fi pus în practică, în funcţie de evoluţia ratei de infectare din fiecare localitate.
Reprezentanţii Consiliul Naţional al Elevilor sunt de acord cu aceste decizii. Aceştia sunt fericiţi că în majoritatea judeţelor din ţară şcolile vor începe fizic, iar pentru elevii din anii terminali vor fi găsite diferite soluţii, pentru pregătirea examenelor finale.
Cele trei scenarii vor fi posibile dacă evoluţia pandemiei va fi în continuare favorabilă. Decizia finală va fi luată pe 2 februarie.