Direcţia Silvică deschide magazin cu fructe de pădure şi păstrăvi

Direcţia Silvică deschide magazin cu fructe de pădure şi păstrăvi

Lemnul nu este singura bogăţie a pădurii, iar Direcţia Silvică Bihor le oferă bihorenilor ocazia să se înfrupte din roadele naturii prin deschiderea unui magazin.

Instituţia a deschis, vineri, un magazin, în Piaţa Decebal, unde clienţii pot găsi fructe culese chiar din pădurile din Bihor şi păstrăvi crescuţi în ocoalele silvice din zona montană, mai precis la Remeţi şi la Chişcău, relatează ebihoreanul.ro Produse bio

Toată marfa este certificată ca fiind ecologică, de către firma germană Ceres. Direcţia Silvică are de gând să îşi diversifice oferta şi cu alte produse locale, făcute de bihoreni. Până acum, pe rafturi au ajuns borcanele de miere ale unui apicultor din Diosig.

„Avem şi miere de albine, naturală, achiziţionată de la producători privaţi. Aceşti producători au stupine proprii şi practică o apicultură pastorală în fondul forestier pe care noi îl administrăm”, a declarat şeful DS Bihor, inginerul Teodor Suciu.

Preţurile din magazin sunt „competitive şi accesibile”, după cum a spus Suciu: un kilogram de păstrăv viu costă 25 de lei, un kilogram de măceşe congelate 8 lei, un kilogram de afine 22 de lei, iar un kilogram de miere 35 de lei.

„Apreciem că va exista un interes al populaţiei pentru acest tip de produse, fiind sănătoase, neprocesate, congelate, mai ales în acest context epidemiologic în care ne aflăm. Cu toţii suntem interesaţi de o dietă sănătoasă, pentru o imunizare pe măsură”, a mai spus directorul.

Şeful DS Bihor a recunoscut că ideea deschiderii magazinului i-a venit după ce instituţia a pierdut o mare parte din clienţii din străinătate. Până în acest an, fructele de pădure din Bihor erau vândute en-gros în ţări precum Ungaria, Germania ori Spania. Pandemia de Covid-19 a făcut ca cererea să scadă, aşa că Direcţia Silvică a considerat oportun să devină un comerciant cu amănuntul.

Dacă decizia se va dovedi una bună, de anul viitor în magazin vor apărea şi ciupercile culese din pădurile bihorene, dar şi fructe din livezile bihorenilor.

„Avem în intenţie să extindem paleta de produse pe care le oferim şi cu zmeură şi mure, formă proaspătă şi congelată. De asemenea, încercăm să avem din toamnă ciuperci comestibile, recoltate din flora spontană a judeţului nostru. Şi avem un proiect în lucru, care ar înseamna un parteneriat cu producători privaţi locali pentru fructele de livadă, pe care să le certificăm ca produs biologic”, a mai spus Suciu.

Direcţia va cumpăra fructele ori alte produse de la producătorii locali, le va certifica, iar apoi le va revinde în magazin.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt