Deţinutul care s-a spânzurat la Penitenciarul Vaslui, stabilizat de medici

Deţinutul care s-a spânzurat la Penitenciarul Vaslui, stabilizat de medici

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui, bărbatul în vârstă de 44 de ani a fost găsit în stop cardio-respirator.

"În această dimineaţă, un echipaj SMURD a fost solicitat la Penitenciarul Vaslui în urma tentativei de suicid a unui bărbat de 44 de ani. Acesta intrase în stop cardio-respirator când a ajuns echipajul de pe ambulanţa TIM, dar a răspuns la manevrele de resuscitare şi a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenţă Vaslui", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU, Dan Ionaşcu.

Reprezentanţii Penitenciarului Vaslui au transmis că personalul medical al instituţiei a intervenit iniţial pentru acordarea primului ajutor în cazul deţinutului care a încercat să se sinucidă în grupul sanitar al camerei de deţinere.

"Intervenţia promptă şi solicitarea concomitentă a sprijinului unui echipaj SMURD au permis stabilizarea persoanei în cauză, aceasta fiind ulterior transportată la un spital din reţeaua sanitară publică, pentru aplicarea conduitei medicale specifice. În conformitate cu prevederile legale, administraţia locului de deţinere a procedat la informarea: judecătorului de supraveghere a privării de libertate, a Serviciului Criminalistică, a Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, a Serviciului de Medicină Legală, a Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vaslui şi a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor", se arată într-un comunicat transmis de Penitenciarul Vaslui.

În prezent, la nivelul unităţii, în colaborare cu organele abilitate, a fost demarată o anchetă în vederea identificării circumstanţelor care au condus la producerea evenimentului. 

agerpres.ro

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt