Societatea privată din Galaţi care efectuează cursele pe Dunăre între oraşul tulcean Isaccea şi localitatea ucraineană Orlivka, regiunea Odessa, a suplimentat în acest sfârşit de săptămână numărul mijloacelor de transport pe apă, potrivit reprezentanţilor firmei.
Cel de-al doilea bac care funcţionează începând de sâmbătă la Isaccea a fost utilizat pentru trecerea Dunării între satul tulcean I.C. Brătianu şi oraşul Galaţi, trecere care este deservită, începând din acest sfârşit de săptămână, de un bac militar fluvial, potrivit deciziei Ministerului Apărării Naţionale.
Cele două bacuri care funcţionează începând de sâmbătă seara la Isaccea sunt necesare în contextul în care, din cauza războiului din Ucraina, de luna trecută peste 100 de camioane aşteaptă zile la rând în apropiere de Isaccea pentru a ajunge în Orlivka.
"Începând cu data de 11 iunie, programul de trecere cu bacul în Punctul de trecere a Frontierei Isaccea este din 90 în 90 minute, cu plecări simultane din Isaccea şi Orlivka, respectiv la orele 6.00, 7.30, 9.00, 10.30, 12.00, 13.30, 15.00, 16.30, 18.00, 19.30, 21.00, 22.30, 24.00, 01.30, 03.00, 04.30", se arată într-un anunţ pe site-ul societăţii Navrom Bac SA.
Aglomerarea de mijloace de transport de la trecerea Isaccea-Orlivka survine celei de pe Marea Neagră.
De peste o lună, mai multe nave aşteaptă în Marea Neagră chiar şi două săptămâni să intre pe canalul Sulina pentru a ajunge în porturile ucrainene, blocate de asemenea din cauza războiului.
Transportul terestru şi cel naval sunt cele mai rapide mijloace pentru deplasarea unor cantităţi de cereale, în condiţiile în care căile ferate ucrainene au un ecartament diferit faţă de cele europene.
Sursa: Agerpres