Peste 60% dintre români speră că anul 2022 va fi mai bun în ceea ce priveşte locul de muncă decât cel care se încheie, arată un sondaj realizat pe o platformă de recrutare online. Şapte din zece români consideră că 2021 a fost mai dificil decât primul an de pandemie din punct de vedere al provocărilor personale şi profesionale.
Priorităţile pentru 2022, la serviciu, pentru cei mai mulţi angajaţi sunt să evolueze, să fie promovaţi şi să primească o mărire salarială. Alţii şi-au propus să-şi găsească un loc de muncă mai bun, care să le pună mai bine în valoare experienţa şi abilităţile şi să le ofere mai multă satisfacţie.
Raluca Pârvu, specialist în resurse umane, a declarat la Digi24 că în ceea ce priveşte piaţa muncii în anul care vine, "oamenii s-au obişnuit să lucreze de unde pot, s-au adaptat, dar starea lor emoţională a fost afectată".
"Multe companii mari constată că salariaţii lor au dificultăţi de ordin emoţional.
Li se oferă terapie sau consiliere psihologică, ceea ce e nemaivăzut. Angajatorii, pentru a nu-i pierde, le oferă aceste servicii.
Maximum o treime dintre salariaţii din companiile mari au beneficiat de aceste servicii. Furnizorii de servicii medicale au oferit şi aceste structuri de sprijin cu psihologi, terapeuţi, care intervin şi 24 de ore, au apărut dintr-o dată nevoi absolut inedite de la salariaţi, de a cere sprijin chiar şi în miez de noapte pentru problemele pe care le au", a spus Raluca Pârvu.
Ea a explicat că o problemă este legată şi de modul în care au loc recrutările, pentru că este mult mai greu să convingi din faţa unui ecran decât dacă ai fi faţă în faţă cu un angajator.