Cum poate ucide oxigenul

Cum poate ucide oxigenul

Instalaţiile de oxigen din spitale sunt extrem de periculoase şi necesită o atenţie deosebită, dar şi un anumit nivel de pregătire a personalului medical. Este avertismentul unui specialist care de 25 de ani se ocupă de montarea şi întreţinerea acestor instalaţii care-i ţin pe bolnavi în viaţă. Mai mult, spune el, în aceste saloane este o cantitate imensă de oxigen ar putea duce la aprinderea spaţiilor chiar şi de la cea
mai mică scânteie!

Din cauza numărului mare de pacienţi infectaţi cu sars cov 2, în spitalele covid din ţară a fost montată aparatură suplimentară ceea ce duce la o încărcare peste măsură a sistemului electric.

Şi asta din cauză faptului că, mai cu seamă în saloanele în care bolnavii primesc oxigen şi în care,orice dispozitiv suplimentar băgat în priză poate duce la o deflagraţie. Inginerul spune că un pacient care are nevoie de ajutor pentru respiraţie primeşte prin intermediul măştii, o cantitate mare e oxigen care uneori ajunge şi la 20 de litri pe oră. Dacă îndepărtează masca fie şi pentru câteva secunde, în aer este eliberată o cantitate uriaşă de oxigen care este insesizabilă, dar care la cea mai mică scânteie poate duce la
incendiere.

Ministrul Sănătăţii recunoaşte că există probleme în sistemul sanitar pe care speră să le rezolve.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt