Albert Balint a fost condamnat la 3 ani de închisoare de către Judecătoria Slatina pentru că a condus fără permis şi a refuzat recoltarea de probe biologice. Cămătaru Jr. a reuşit să fugă din ţară pentru că a convins magistraţii de la Tribunalul Olt că este..."băiat cuminte".
Albert Balint, în vârstă de 32 de ani, a fost implicat de-a lungul timpului în numeroase scandaluri. De fiecare dată a scăpat, însă, basma curată pentru că victimele sale fie nu au avut curaj să vorbească în faţa anchetatorilor, fie au povestit ce li s-a întâmplat, dar, ulterior, şi-au retras plângerile. Bebe Cămătaru, cum îi spun prietenii, a ajuns acum să fie aibă probleme pentru că a încălcat legea rutieră. Totul s-a întâmplat la sfârşitul anului 2019 când a fost oprit în trafic. Nu avea permis de conducere, iar când a fost testat cu aparatul DrugTest, rezultatul a ieşit pozitiv. "La data de 27.12.2019, Albert Florian Balint a condus autoturismul marca BMW X5 cu numărul de înmatriculare (…) pe DN 65 – E574, în interiorul comunei Găneasa, jud. Olt, având suspendat dreptul de a conduce autoturisme pe drumurile publice, iar la solicitarea organelor de poliţie, a refuzat prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii prezenţei în organism a substanaţelor psihoactive", se arată în rechizitoriul procurorilor.