O tradiţie veche de secole a fost readusă la viaţă. Plutele încărcate cu sare au navigat pe Mureş ca în vremurile de altă
dată. Evenimentul a avut loc la Ciugud, comuna campioană la accesarea banilor europeni. Localnici şi turişti au fost
încântaţi să redescopere această îndeletnicire străveche.
Exact ca pe vremea dacilor, sute de oameni au aştept pluta încărcată cu bulgări uriaşi de sare.
După un drum lung pe apele involburate, plutasii au fost intampinati, in sunet de fanfară, de sute de localnici
Prima ediţie a Festivalului Plutăritului este un eveniment ce îşi propune să promoveze tradiţiile, deloc puţine, din bazinul
Mureşului. Istoria locului este plină de amintiri ale celor care până la începutul secolului trecut înfruntau curenţii repezi ai
râului din inima Transilvaniei.
Pentru ca petrecerea să fie completă, din calendarul evenimentului nu au lipsit cântecele folclorice, demonstraţiile de rafting şi concursurile gastronomice. Iar împătimiţii de istorie au putut vedea pe viu cum trăiau dacii şi romanii. Pasionaţii de reenactment din cadru Legiunii a XIII-a Gemina şi Lupili Apoulonului şi-au făcut tabăra pe malul râiului.