Este criză de sânge la Galaţi, iar Centrul Regional de Transfuzii nu mai face faţă cererilor. Adam, un băieţel de 2
ani şi 5 luni, diagnosticat cu leucemie, are mare nevoie de sânge, iar în ajutorul său au sărit cei de la Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi, oameni care au fost în teatrele de operaţiuni din Afganistan. Ei vor dona sânge zilnic până pe 31 martie, pentru a-i da o şansă la viaţă micuţului Adam.
Impresionati de drama prin care trece baietelul de doar 2 ani si 5 luni, care are nevoie urgenta de transfuzii, jandarmii galateni s-au mobilizat intr-o actiune umanitara de donare de sange. In plus Centrul Judetean de Transfuzii Galati face apel la galateni pentru a dona sange necesar in aceasta perioada de criza sanitara.
Jandarmii au dat tonul pentru ca, imediat alaturi de ei, să vină şi cei de la Asociaţia Militarilor Veterani şi Veteranilor cu Dizabilităţi, Sucursala Galaţi. La donarea de sânge se află pe liste şi comandantul Jandarmeriei Galaţi, precum şi cel al Batalionului 300 Infanterie Mecanizată Galaţi, ambii veterani din Afganistan.
Pentru a se evita aglomeratia la centrul de donare si transfuzii, actiunea se va derula timp de 3 zile. Initiativa este
ca o gura de oxigen pentru cei din centrul de colectare.
Campania continuă pana la data de 31 martie, zilnic fiind planificaţi jandarmi la Centrul de Transfuzie Galaţi, astfel
încât la finalul activităţii vor fi peste 50 de jandarmi care au donat.