Credincioşii romano-catolici din România au putut participa fizic la slujba de Înviere, dar şi la ceremoniile organizate astăzi, în ziua de Paşte. Imaginile de la Miercurea Ciuc sunt impresionante. Acolo peste 3.500 de oameni, întinşi pe două bulevarde, s-au aliniat pentru sfinţerea bucatelor, cu respectarea strictă a măsurilor sanitare. Cum din cauza pandemiei nu toţi enoriaşii au putut merge la biserică, slujbele au fost transmise şi online.
Sunt imagini de la Sfânta Liturghie a Învierii ţinută în Catedrala Sfântul Iosif din Capitală. Smeriţi, credincioşii au
ascultat slujba, au primit lumină şi au celebrat Învierea Domnului Cristos.
La Timişoara, peste 100 de credincioşi au mers să ia lumină de la Biserica Millenium, cel mai mare lăcaş de cult romanocatolic din Banat. Un număr mult mai mic decât în anii de dinainte de pandemie.
Şi aici, slujba a fost transmisă şi online, pentru ca Învierea să ajungă la toţi credincioşii romano-catolici.
Cei veniti la slujbă au purtat măşti de protecţie şi s-au străduit să respecte şi distanţarea fizică.
Slujba s-a incheiat cu intonarea imnului Gloria In Excelsis Deo, care simbolizeaza Învierea lui Isus Cristos
În ziua de Paşte, la Miercurea Ciuc, un număr mare de oameni a participat la ceremonia de sfinţire a bucatelor.
Circulaţia a fost blocată pe două bulevarde din oraş. Credincioşii au purtat mâncarea în coşuri şi s-au aşezat întro
zonă în formă de cruce.
Peste un milion de români catolici şi reformaţi sărbătoresc Paştele Catolic.