Au trecut deja 10 zile de la startul expediţiei Campaniei Umanitare CREDE ÎN BINE, susţinută de Prima TV şi
Asociaţia Dăruieşte Viaţă şi Mihai a ajuns la mai puţin de 1500 de km de Nordkapp, Norvegia! Mihai, un rider activist din Bucureşti şi un Susţinător al iniţiativei #NoiFacemUnSpital, a ajuns în nordul Suediei, în frumosul oraş Sundsvall. Vă reamintim că, prin această temerară încercare, Mihai îşi doreşte să convingă cât mai multe persoane să contribuie la finalizarea de către Asociaţia Dăruieşte Viaţă a Primului Spital de Copii, ridicat exclusiv din donaţii şi sponsorizări.
Dimineaţă, foarte devreme, Mihai a plecat din Malmo cu gândul de a parcurge din nou peste 1000 de km, depăşind Stockholmul, unde intenţiona să oprească. Deşi drumul din sud-vestul Suediei spre capitală era
fragmentat de porţiuni aflate în lucrări de reabilitare, Mihai a reuşit să ajungă în jurul prânzului pe centura Stockholmului. După tradiţionala pauză de masă (care înseamnă, pentru Mihai, un baton de ciocolată cu arahide şi două sticle de apă) şi după ce a verificat pe Waze timpii de deplasare, Mihai a luat-o spre nord, iar după nici patru ore a ajuns în Sundsvall. Aici a găsit un oraş atât de liniştit că-ţi crea impresia că este nelocuit. Doar superba piaţă centrală şi esplanada din dreptul portului erau animate, în rest toată lumea se bucura de căldura soarelui de iulie în spectaculoasele zone limitrofe, pline de păduri şi lacuri.
Mihai a aflat numeroase poveşti despre începuturile fondării acestui oraş-port, despre anii de revoluţie industrială, despre prima grevă din Suedia, dar şi despre cele patru incendii care au mistuit oraşul în secolele ce au trecut… Fiţi siguri că Mihai va avea ce povesti în ediţia specială pe care o vom difuza în prima jumătate a lunii august. Ca să avem şi noi ce povesti, continuaţi să credeţi în bine şi să susţineţi iniţiativa #NoiFacemUnSpital, scanând, cu camera smartphone-ului, QR Code-ul din colţul ecranului sau să trimiteţi un SMS, la 8864, cu textul SPITAL (o donaţie lunară de 4 euro).