Crede în bine

Crede în bine

Campania umanitară CREDE ÎN BINE susţinută de Prima TV şi Asociaţia Dăruieşte Viaţă a ajuns la jumătatea traseului. După o săptămână de la plecarea din România, Mihai, un rider activist din Bucureşti, a reuşit să marcheze trei dintre cele patru puncte cardinale ale extremităţilor acestui traseu, Sulina, Tarifa şi Cabo da Roca.

Drumul de pe coasta portugheză a Atlanticului până în Ţara Bascilor este unul absolut fermecător. Bilbao a fost ales, încă dinainte de plecarea în această expediţie, ca punct de oprire pentru revizia motocicletei lui Mihai.
Aflat într-o luptă permanentă cu timpii de deplasare, Mihai nu prea a avut timp să se bucure de peisajele ţărmului care străjuieşte Golful Biscaya şi a ajuns în jurul prânzului la atelierul unde-şi planificase revizia. Ce nu a luat el în calcul este fix programul siestei din Spania, când toate activităţile sunt oprite la prânz pentru trei ore. Aşa că, abia după ora 16:00 a putut să-şi vadă motorul pus pe elevator şi să admire priceperea mecanicilor basci. Mai bine de 6000 de km a străbătut Mihai, până acum, pe două roţi, ca să ducă mesajul CREDE ÎN BINE către oamenii pe care i-a întâlnit pe drum, dar şi către cei ce-i urmăresc temerara lui expediţie de a ajunge la Nordkapp, în Norvegia.
Prin efortul său, Mihai îşi doreşte să convingă cât mai multe persoane să contribuie la finalizarea de către sociaţia
Dăruieşte Viaţă a Primului Spital de Copii, ridicat exclusiv din donaţii şi sponsorizări. Poţi susţine şi tu Campania CREDE ÎN BINE şi iniţiativa.

NoiFacemUnSpital, scanând, cu camera smartphone-ului, QR Code-ul din colţul ecranului sau prin trimiterea unui SMS, la 8864, cu textul SPITAL.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt