Constantin Brâncuşi 145 de ani. Naşterea sculptorului Constantin Brâncuşi este marcată printr-o serie de manifestări artistice dedicate artistului.
Constantin Brâncuşi s-a născut pe 19 februarie 1876, la Hobiţa şi a murit pe 16 martie 1957, la Paris.
Cei 145 de ani de la naşterea acestuia sunt marcaţi prin mai multe evenimente culturale, în ţară, ziua de 19 februarie fiind declarată în 2015 sărbătoare naţională.
Constantin Brâncuşi 145 de ani. Vineri, de la ora 10.00, în Parcul „Coloanei fără Sfârşit”, va avea loc expoziţia naţională de desene în creion şi cărbune „Întâlnire cu Brâncuşi”, organizată de Asociaţia culturală „Tătărescu” şi Asociaţia cultural-istorică „Dumitru şi Maria Pleniceanu”. La ora 11:00, la Galeriile Municipale de Artă, va avea loc vernisajul expoziţiei „Obiect. Culoare. Desen. Instalaţie” a Filialei Târgu Jiu a Uniunii Artiştilor Plastici din România.