Proiectul Startup Ingenium, cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, cu o valoare totală de 9,681 milioane lei (din care 9,661 milioane lei finanţare nerambursabilă) va fi implementat în perioada ianuarie 2022 - decembrie 2023, informează Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR).
Conform sursei citate, obiectivul general al proiectului îl reprezintă încurajarea antreprenoriatului şi a ocupării în rândul studenţilor prin susţinerea înfiinţării de întreprinderi care activează în sectoare economice cu potenţial competitiv.
"Grupul ţintă vizat de proiect este format dintr-un număr de 350 de persoane din următoarele categorii de grupuri ţintă eligibile, definite conform ghidului condiţii specifice: Studenţi (nivel ISCED 5-7) şi doctoranzi în ciclul de studii universitare de doctorat (studenţi doctoranzi, nivel ISCED 8) cu domiciliul/reşedinţa în regiunile mai puţin dezvoltate ale României (respectiv Nord-Est, Sud-Est, Sud Muntenia, Sud-Vest Oltenia, Vest, Nord-Vest şi Centru), cât şi în regiunea mai dezvoltată Bucureşti-Ilfov", se menţionează în comunicat.
În cadrul proiectului vor fi organizate cursuri de formare profesională, stagii de practică şi mentorat iar 29 persoane care vor participa în cadrul unui concurs de idei de afaceri pentru obţinerea unei finanţări cuprinse între 40.000 euro şi 60.000 euro (primele 13 planuri de afaceri care propun 2 locuri de muncă vor obţine 40.000 euro şi primele 13 planuri de afaceri care propun 3 locuri de muncă vor obţine 60.000 euro).
agerpres.ro