Cei care administrează conacele României au avut de câştigat pe timp de pandemie. Acestea au fost pline cu turişti atât de Sărbători cât şi în zilele obişnuite. Românii le-au ales pentru frumuseţea şi eleganţa lor, dar şi pentru decorurile de poveste în care se află majoritatea dintre ele. Fie că vorbim de Vatra Boierească din Bucovina, de grandiosul conac Polizu, de castelul Martinuţi sau conacul Dante, toate şi-au
deschis larg camerele pline de istorie pentru turiştii dornici de linişte.
În Bucovina, la marginea faimoasei localităţi Cacica, stă pitită, la poalele pădurii, Vatra Boierească. A început să funcţioneze pe timp de pandemie. Chiar şi aşa, datorită cadrului rustic, a patronilor prietenoşi şi a bunătăţilor cu care sunt răsfăţaţi turiştii, a fost extrem de uşor ca Vatra să înceapă să se umple încă din vară.
Obiectivele turistice din zonă, peisajele impresionante din jur şi liniştea de la conac sunt principalele atuuri ale complexului bucovinean.
Rămânem în Moldova şi mergem la Iaşi, la Conacul Polizu, un monument istoric de o frumuseţe rară, restaurat între 2004 şi 2010.
La Conacul Polizu, pandemia a diminuat cu până la 40 la sută numărul turiştilor. Însă de sărbători a fost printre preferinţele turiştilor, iar cei care nu au ajuns s-au bucurat de preparatele livrate acasă, de aici.