Comoara uitată din Apuseni, vândută la străini

Comoara uitată din Apuseni, vândută la străini

Castelul din Zlatna, sau comoara uitată din Apuseni, a fost vândut pentru o sumă derizorie, având în vedere istoria sa, dar şi zona superbă în care este situat. Doar 260 de mii de euro a plătit pentru acesta un celebru lanţ hotelier internaţional. Castelul are o suprafaţă construită de peste 1300 de metri pătraţi, 19 camere şi un proiect de dezvoltare care cuprinde 23 de apartamente. Toate acestea vor deveni după preluare, un hotel de cinci stele.

Castelul din Zlatna a fost ridicat de Ion Gigurtu, fost prim-ministru al României, în perioada 1936-1939, fiind reşedinţa de vară a prosperului politician şi industriaş. Acesta a fost aşezat pe un teren de 8.800 de mp, are o suprafaţă construită de 1.358 mp si este situat la aproximativ 10 km amonte de orasul Zlatna. Statura şi elementele de compoziţie îl încadrează în stilul arhitectural Neoromânesc de influenţă moldovenească, foarte apropiat stilului Ghika-Budeşti. După venirea la putere a regimului comunist, şi a Naţionalizării din anul 1948, “castelul” a fost preluat de Stat si folosit ca şi tabără de vară pentru pioneri, apoi ca sediu de şcoală, iar la începutul anilor 1980 a fost dat în grija unei unităţi militare. Asa se face ca in 1985, Segiu Nicolaescu a decis sa-l foloseasca intr-o scena de razboi, in filmul ,,Noi cei din linia intai"

În 1985, cascadoriile erau reale, loviturile de tun erau programate astfel încât să nu lovească pe nimeni. De
asemenea, focul era real. Ferestrele castelului de la Izvorul Ampoiului au fost îmbrăcate în vată îmbibată în motorină, care a fost aprinsă. De acolo până la un incendiu, a fost doar un pas. După filmările la ”Noi, cei din linia întâi”, castelul a rămas chiar ca după un război: plafoane căzute, pereţi arşi, porţiuni şubrezite şi multe altele. La fel arată şi astăzi, pentru că nimeni, niciodată, nu l-a mai adus la starea iniţială.

După Revoluţia din 1989, construcţia a ajuns la Consiliul Judeţean Alba, care, in anul 2003, l-a scos la vânzare. După mai multe licitaţii la care nu s-a prezentat nimeni, imobilul a fost cumpărat în 2004 de o firmă italiană, cu peste 400.000 de lei, cu intenţia de a amenaja un hotel. Firma italiană a efectuat în 2009 câteva investiţii pentru a opri distrugerea castelului, apoi l-a scos la vanzare. Recent, castelul a fost cumparat de un lant international hotelier.

Localnicii au primit cu bucurie aceasta veste si spera ca si viata lor sa se imbunatateasca dupa ce castelul va prinde viata. Ei spun ca, pana acum, acest loc a fost plin de gunoaie si nimeni nu s-a ocupat de intretinerea lui.

Castelul a fost vandut la preţul de 260.000 de euro, are o suprafaţă construită de 1358 mp, 19 camere şi un proiect de dezvoltare care cuprinde 23 de apartamente. Investiţia pentru introducerea în circuitul turistic se ridică la cel puţin 1 milion de euro.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt