Cele mai puternice femei din lume

Cele mai puternice femei din lume

Femeile au demonstrat nu o dată că pot schimba perceptii, vieţi şi chiar şi lumea! Reprezentantele sexului considerat slab, ne arată zilnic că sunt de fapt, puternice. Acasă, alături de familia lor, la job şi chiar şi pe scena politică. De altfel, avem femei în posturi cheie, fie că vorbim despre Europa, Statele Unite sau în ţări din Asia. Timp de peste un deceniu şi jumătate, Angela Merkel a fost un exemplu pentru numeroase doamne din politică. Peste Ocean, Kamala Harris a devenit primul vicepreşedinte american de sex feminin. Iar exemplele pot continua…

Acesta este noul vicepreşedinte al Statelor Unite, prima femeie care a ajuns în al doilea post ca importanţă din America. Deşi pe vremuri postul de vicepreşedinte era considerat mai mult unul decorativ, acum a căpătat importanţă, mai ales că doamna Harris, cu votul său, poate înclina balanţa în Senatul Statelor Unite. Ea este deja un exemplu pentru mulţi americani, chiar şi pentru cei mai mici.

În Europa, un exemplu pentru femeile din politică este în continuare cancelarul german Angela Merkel.
Născută în Germania de Vest, a plecat cu familia în Germania comunistă, unde a studiat fizica şi urma să aibă o carieră ştiinţifică. Însă căderea comunismului i-a transformat cariera. A devenit prima femeie la conducerea Uniunii Creştin Democrate şi din 2005 a fost şi prima doamnă la şefia guvernului de la Berlin. Deşi şi-a anunţat retragerea din politică, din toamna acestui an, Angela Merkel rămâne o voce importantă pe plan mondial.

Tot din Germania vine şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen. Mamă a şapte copii, ea a intrat în politica germană la nivel regional la finele anilor 90 şi a avut o ascensiune rapidă, până la postul de ministru al Apărării în cabinetul Merkel. Deşi la un moment dat era considerată urmaşa lui Merkel la şefia guvernului, Ursula von der leyen a trecut la politica europeană şi a devenit prima femeie la conducerea executivului uniunii europene. Una dintre cele mai puternice femeie din domeniul finaţelor
este Christine Lagarde, cea care conduce acum banca Centrală Europeană. Lagarde a intrat în politică la 51 de ani, când a fost numită ministru al Agriculturii de către Nicolas Sarkozy. Apoi, a devenit prima femeie ministru de Finanţe în Franţa, într-o perioadă dificilă, când ţara sa se confrunta cu o creştere a
preţului combustibilului. Iar doamna Lagarde a găsit soluţia: Ia îndemnat pe francezi să folosească mai des bicicleta.

Candidatura a fost una reuşită şi a urmat un mandat de succes, de 8 ani, la şefia FMI, iar din 2019 este prima femeie la conducerea Băncii Centrale Europene.

Afla mai multe desprefemeiin lumeputernicetop stiri
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt